REŞIŢA – Deşi aleşii reşiţenilor le-au recunoscut elevilor acest drept de patru luni, încă suntem în faza în care conducerile şcolilor trebuie informate…În trecut, elevii reşiţeni, mai ales liceenii, s-au plâns inclusiv ministrului Educaţiei de faptul că nu li se decontează transportul, drept pe care l-ar fi avut legal; acum, şi autorităţile locale recunosc şi acordă această facilitate, însă şcolile rămân nepăsătoare. Anul trecut, la sfârşitul lunii noiembrie, elevii reşiţeni câştigau dreptul de a li se deconta jumătate din costul abonamentelor lunare de călătorie pe mijloacele de transport în comun.
Iar acum, Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Reşiţa a trebuit să înainteze o adresă Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin prin care solicită informarea conducerilor şcolilor din oraş în legătură cu criteriile de decontare în procent de 50% din costul abonamentelor lunare de călătorie pe mijloacele de transport în comun.
„Fiecare unitate de învăţământ din Reşiţa trebuie să întocmească un tabel centralizator cu numele elevilor care fac naveta în oraş pentru a frecventa cursurile unităţii respective. Acest tabel se va transmite ulterior Direcţiei de Asistenţă Socială, până în data de 10 a lunii următoare. Abonamentele de călătorie pentru elevi sunt de culoare roşie şi se eliberează de către Spedition Ro-A Tir, pe baza carnetului de elev vizat la zi pentru anul şcolar în curs, însoţit de certificatul de naştere sau cartea de identitate a beneficiarului. În carnetul de elev, după denumirea instituţiei de învăţământ, trebuie să existe menţiunea «curs de zi», pe care se va aplica ştampila şcolii şi semnătura conducerii. De asemenea, legitimaţiile de călătorie sunt valabile numai însoţite de carnetul de elev vizat la zi. Menţionăm că decontarea se va face doar pentru abonamentele urbane utilizate de elevi pentru a se deplasa dintr-un cartier în altul la unităţile şcolare din municipiul Reşiţa, nu şi în afara oraşului“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Antoniu Mocanu