Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Peste o mie de cărăşeni au beneficiat de asistenţa subofiţerilor ISU Semenic din structura amintită.

Serviciul SMURD Caraş-Severin este operaţional în Caransebeş, Bozovici şi Oraviţa, în timp ce la Reşiţa, din păcate, încă îşi mai aşteaptă personalul medical. În 12 luni, 52 de subofiţeri ai ISU Semenic au avut 1.066 de intervenţii. Echipajele s-au deplasat la 28 de solicitări fără a interveni, au fost întoarse de pe traseu de zece ori şi au primit opt alarme false.

Echipajele SMURD au avut 39 misiuni de descarcerare; au acordat asistenţă medicală de urgenţă într-un număr de 887 de cazuri (intoxicaţii – 47; afecţiuni cardiace – 78; prim-ajutor la accidente rutiere-16; traumatisme – 185; arsuri – 1; stop cardio-respirator resuscitat – patru; diverse: chirurgicale şi neurochirurgicale – două, afecţiuni medicale – 459, neurologice/psihiatrice–88, alte afecţiuni – şapte).

Un număr de 140 de cetăţeni au primit diferite tipuri de asistenţă din partea echipajelor SMURD: persoane deblocate sau degajate–137; persoane cu intenţia de a se arunca în gol – două, iar persoane căzute în locuri publice – una. În timpul celor 1.066 intervenţii au beneficiat de ajutor din partea echipajelor SMRUD un număr de 1.055 persoane, dintre care 144 de copii.

Flavius Rotariu