Caraş-Severin, Romania

La eveniment au luat parte, printre personalităţi, şi Derek Whitworth, preşedintele Grupului T.M.D. Friction, Ion Anton Paulescu, prefectul judeţului şi primarul municipiului de pe Sebeş, Ion Marcel Vela.

Momentul inaugural a marcat, de fapt, finalizarea construcţiei în roşu a fabricii, urmând ca din luna octombrie 2007 să fie amenajat interiorul fabricii şi să fie instalate liniile de producţie.

Conform calendarului de finalizare a proiectului de investiţie, în primul trimestru al anului următor este planificată demararea producţiei de plăcuţe de frâne, în fabrica de la Caransebeş.

Până în momentul de faţă, au fost angajate peste 40 de persoane pentru fabrica din Caransebeş, a Grupului TMD, dar până la finele anului în curs vor mai fi angajaţi 45 de salariaţi, în domeniul producţiei, al logisticii şi întreţinerii. Într-o următoare etapă vor fi realizate şi alte angajări, astfel ca până la sfârşitul anului 2008 fabrica să numere 350 de angajaţi.

Pentru anul viitor este planificată o producţie de patru milioane de plăcuţe de frână, capacităţile de producţie din Caransebeş fiind concepute pentru maxim 25 de milioane de plăcuţe.

Investiţia totală pe care grupul german o va realiza la Caransebeş se ridică la circa 25 de milioane de euro, o investiţie record pentru municipiul de pe Sebeş.

Iulius Pârvu