Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luna trecută, înmatriculările au revenit ca număr la nivelul celor mai bune din anul trecut. Deşi februarie este o lună scurtă, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au fost operate 124 de înmatriculări, dintre care, potrivit formei juridice, 58 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), 33 sunt persoane fizice autorizate (PFA) şi alte 33 – întreprinderi individuale (II).

Dintre aceste înmatriculări, două sunt firme înfiinţate cu participare de capital străin, una italiană, iar cealaltă, înfiinţată cu participare egală – germano-filipineză. Potrivit datelor ONRC, veştile bune vin şi din faptul că, în prima lună a acestui an, în Caraş-Severin nu a intrat nicio firmă sub incidenţa Legii nr. 85/2006 (Legea insolvenţei), în condiţiile în care, la finalul lunii ianuarie, judeţul avea 11.453 de comercianţi activi din punct de vedere juridic (4.215 persoane fizice autorizate şi 7.238 de persoane juridice). Comparativ cu prima lună din anul 2012 se constată o oarecare creştere, înregistrată de ONRC cu 8,06%.

Numărul radierilor operate în Caraş-Severin a crescut, însă, faţă de luna ianuarie 2012, cu 28,26%, iar în ceea ce priveşte dizolvările efectuate, procentul este de 420%. O altă veste mai puţin îmbucurătoare pentru mediul economic cărăşean este dată şi de creşterea numărului suspendărilor de activitate efectuate în prima lună a acestui an, de la 25 în ianuarie 2012 la 32 în luna ianuarie a anului curent. Tot scădere se observă şi în situaţia comparativă privind numărul înmatriculărilor. Astfel, în luna ianuarie din 2012, 83 de agenţi economici au decis să-şi legalizeze afacerea faţă de doar 77 în prima lună a acestui an.

Flavius Rotariu