Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Într-o şedinţă recentă a Comisiei de Dialog Sindical, preşedintele BNS Caraş-Severin, Nicolae Drăgan, a solicitat o intervenţie prin care Guvernul să fie sesizat cu privire la posibilitatea ca o parte din centralele hidroelectrice, care reprezintă active al societăţii, să fie vândute de administratorul judiciar.

„Ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu această poziţie şi credem că această strategie este o manevră abilă, dar imorală, pentru ca societatea Hirdoelectrica să fie vândută pe bucăţi, în condiţii discutabile, astfel încât să se scadă dramatic valoarea cu care societatea ar putea fi tranzacţionată. Solicităm reprezentanţilor statului să se opună acestor măsuri“, a precizat Nicolae Drăgan, lider al confederaţiei ce are în componenţa sa şi membrii sindicatului din Hidroelectrica.