Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Conducerea ONG-ului susţine că nici în 2013 nu va fi rezolvată problema poluării din Clisura Dunării. Poluarea cu deşeuri miniere provenite de la iazurile de decantare Tăuşani şi Boşneag va continua şi pe parcursul acestui an, susţine preşedintele GEC Nera, Corneliu Popovici Sturza, şi asta pentru că, potrivit acestuia, Ministerul Mediului a pasat responsabilitatea unei „entităţi care nu există“.

Sturza precizează că în perioada în care Guvernul lucra la întocmirea bugetului pentru acest an, ONG-ul pe care-l conduce a luat atitudine, realizând o campanie de lobby şi advocacy la nivelul tuturor factorilor majori de decizie şi, totodată, responsabili de stoparea poluării transfrontaliere cu deşeuri miniere. „Tot ce ne-am dorit a fost includerea în proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2013 a sumelor necesare stopării poluării prin lucrări de consolidare vegetativă a iazului, acesta fiind singura metodă durabilă care poate stopa antrenarea prafului în aer. De asemenea, am adresat o petiţie Ministerului Economiei, Ministerului Mediului, precum şi grupurilor parlamentare din arcul guvernamental, şi comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului României, cărora le-am furnizat toate informaţiile necesare în legătură cu istoricul şi amploarea fenomenului de poluare din zona Clisurii. Le-am cerut acestora să facă toate demersurile ce ţin de competenţa şi sfera de responsabilitate a fiecăruia, în vederea includerii în bugetul din acest an a sumelor necesare stopării poluării. Această petiţie a fost trimisă, de asemenea, şi parlamentarilor de Caraş-Severin“, a explicat Corneliu Popovici Sturza.

La scurt timp, a venit şi răspunsul Ministerului Mediului. Prin scrisoarea nr. 20.800/14.01.2013 secretarul de stat Elena Dumitru explică că poluarea de pe zona de iaz Boşneag – extindere, unde poluarea este şi cea mai activă potrivit lui Sturza, va fi stopată de către viitorul investitor, după privatizarea societăţii Moldomin Moldova Nouă. În opinia preşedintelui GEC Nera ministerul nu face decât „se spală pe mâini, având în vedere că, în momentul de faţă nu există un proces de privatizare încheiat, iar intenţii de privatizare au fost multe din 2006, de când societatea şi-a încetat activitatea“.

Roxana Bălan Nafiru