Poate că multe regiuni ale ţării se mândresc fie cu portul, fie cu traiul, dar cea mai mare mândrie a noastră, a bănăţenilor pare să fie graiul. Literatura în grai este unul dintre puţinele lucruri care a reuşit să se impună în spaţiul bănăţean de-a lungul anilor, în mod continuu.
Aşadar, după cum învăţaţii vremurilor au spus, literatura în grai are un certificat de naştere însă cel mai tare suferă din cauza continuităţii. Puţini mai sunt tinerii din al căror condei mai ies astfel de minuni. Dar cum să iasă când mai totul înseamnă calculatoare, termeni împrumutaţi din alte limbi…
Iată că mai există oameni pentru care graiul bănăţean e sfânt. Unul dintre aceştia este Dimitrie Acea, din Doclin. Pe nea Dimitrie l-am întâlnit într-o dimineaţă de vară iar pe masa din ogradă stăteau la umbră foi pe care cerneala abia se uscase. „Am început să scriu poezii încă din 1956, pe atunci nu scriam însă în grai. Mai apoi m-au ambiţionat vorbele unui dascăl şi aşa am început“, povesteşte poetul.
Odată descoperit farmecul graiului bănăţean, nea Dimitrie nu a putut face altceva decât să se îndrăgostească de el. „Îmi place să scriu în grai. Am scris mii de poezii şi am publicat până acum opt cărţi ca autor unic şi două în colaborare“, a spus poetul.
La fel de frumos este şi faptul că foarte multe dintre personajele care „trăiesc“ în cărţile poetului sunt reale, sunt oamenii în jurul cărora trăieşte, oamenii transformaţi de condeiul poetului în versuri. Cărţile sale par vii şi asta doar datorită frumuseţii cuvintelor în grai bănăţean.
Anca Preda