Dacă luăm cazul unui material clasic, riscul reprezentării se rezumă mai mult la acei puţini cunoscători, analişti de breaslă, care-i vor pune spectacolului diagnosticul, după ce l-au trecut printr-o serie de teste (comparative, de rezistenţă), aşezându-l mai apoi într-un salon sau altul, în marele sanatoriu al memoriei artei.
Astfel, calitatea unui spectacol, în directa relaţie cu publicul, nu se apreciază în termenii teatrologiei.