Caraş-Severin, Romania

Întrucât nu şi-au mai văzut vecinul de o săptămână dar au început să simtă un miros greu pe sub uşa unde locuia, vecinii au alertat poliţia.

Echipajul de poliţie sosit la faţa locului a constatat că bărbatul căzuse într-o poziţie nefirească lângă uşă, înconjurat de pete de sânge. Automat a fost solicitat laboratorul mobil al poliţiştilor criminalişti care a căutat cioburi de sticlă spartă sau alte obiecte în care s-ar fi putut tăia. Vecinii mai susţin că bărbatul mai obişnuia să consume băuturi alcoolice. Întrucât  nu s-au găsit indicii care să sugereze o infracţiune, trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Oradea pentru a se afla în urma necropsiei cauza exactă a decesului. Dată fiind starea avansată de degradare a corpului, se estimează că pensionarul ar fi decedat în urmă cu circa o săptămână.

Atenţionăm că imaginile au fost făcute cu telefonul mobil de un amator şi că într-una din ele se întrevede şi o parte din trupul neînsufleţit.

 

Şi bătrânică moartă în casă

Mai notăm că pe 21 septembrie, pompierii orădeni au fost solicitaţi de organele de politie, să ajute la deblocarea unei persoane decedate dintr-un apartament situat la etajul IV al unui bloc pe strada Traian Lalescu. Acţionând cu scara culisabilă, pompierii au intrat prin geamul de la bucătărie găsind-o fără viaţă pe proprietara apartamentului, M. Margareta (75 ani).

Cristian Horgos