Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Daniel Crista (Bike Attack Reşiţa), şi sportivii de la C.S. Tibiscus, laureaţi la trei competiţii.Pe trei trasee diferite din ţară s-au derulat, recent, trei întreceri rezervate cicliştilor mountain-bike, cu participări numeroase.

Astfel, la Banat Mountain Bike Maraton, manifestare ajunsă la ediţia a VIII-a, a reunit peste 300 de ciclişti din ţară şi din străinătate, organizatorii, Bike Attack Reşiţa şi colaboratorii tradiţionali, oferindu-le oaspeţilor condiţii dintre cele mai bune, atât de concurs, cât şi de socializare.

Traseul parcurs, între Gărâna şi Muntele Semenic, în cadrul unui peisaj deosebit, de care s-au „îndrăgostit“ şi cei care au urcat muntele pentru prima dată, a fost parcurs fără evenimente de toţi participanţii. Iar în final, majoritatea dintre laureaţi au fost din sud-vestul ţării: locul I: Darius Radu (Timişoara); Laurenţiu Bogdănescu, Tiziano Balia (ambii din Lugoj); Ramona Covaciu (Arad), Daniel Balaure (Drobeta Tr. Severin); locul II: Kovacs Zsolt, Cristian Jidovu, Martin Speth (toţi trei din Arad); locul III: Raluca Zvâncă (Timişoara), Daniel Crista (reşiţean legitimat la CUBE Tibiscus).

O altă competiţie cu caracter naţional a fost găzduită de Pădurea Bucşani, judeţul Dâmboviţa, Concursul de „Mountainbike Cross-Country Zimbrăria Neagră“, la care s-au remarcat Maus Ionaşcu şi Vanessa Plumbotă, legitimaţi la C.S. Tibiscus Timişoara.

În fine, cel mai greu traseu a fost parcurs de cicliştii pasionaţi de sport şi de munte în Munţii Bucegi, la „Maratonul Bucegilor“, în lungime de 40 de km, cu o diferenţă de nivel de 1.000 de metri! Pe lângă inegalabilele peisaje, participanţii, peste 200, au avut parte de obiective inedite: Lacul Bolboci, Şaua Dichiului, Valea Dorului, Piatra Arsă, Babele, Crucea Caraiman, Cerdacul, Peştera. Cursă care l-a avut în prim-plan şi pe timişoreanul Maus Ionaşcu, oficialii clubului Tibiscus apreciind forma foarte bună a sportivului, în această vară.

Marius Moraru