CARANSEBEŞ – Elevi ai liceelor „Traian Doda“ şi „C.D. Loga“ şi-au exprimat talentul artistic. Piesa de teatru Mironosiţele a fost prezentată spectatorilor caransebeşeni, zilele trecute, în sala „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebeşului.
Din distribuţie au mai făcut parte dascăli şi elevi ai Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu“. Fiind înscris în programul manifestărilor „Zilele credinţei şi culturii în Caraş Severin“, ediţia a VI-a, evenimentul cultural de teatru prezentat de pr. prof. Pătruţ Bănăduc a adunat în sala de festivităţi spectatori, de toate vârstele.
Spectacolul s-a jucat după un text cules de D. St. Petruţiu, reîntocmit de marele dramaturg Victor Ioan Popa şi a desăvârşit în mod artistic duminica a III a după Paşte, Duminica Mironosiţelor, care a adus în atenţia spectatorilor, încredinţarea femeilor mironosiţe de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Evenimentul cultural a fost organizat de Episcopia Caransebeşului, primăria municipiului, Casa de Cultură „George Suru“ şi Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“.
