REŞIŢA – Atât reprezintă, în total, ceea ce au putut recupera cei de la Fiscul cărăşean în urma unor inspecţii.
În luna martie, Fiscul cărăşean a trecut pragul mai multor agenţi economici, pentru derularea unui număr de 149 de acţiuni de inspecţie fiscală. Printre cei vizaţi s-au numărat, în procent majoritar, firmele care au solicitat rambursări de TVA, cele care au înregistrat pierderi, potrivit bilanţului contabil anual, precum şi cei care derulează activităţi în domenii ce reprezintă risc pentru administrarea fiscală (construcţii, material lemnos, valorificarea deşeurilor etc).
Rezultatele globale obţinute ca urmare a controalelor efectuate în luna martie s-au concretizat în sume stabilite suplimentar de 2.159.000 de lei, din care 1.521.000 lei reprezintă diferenţe de taxe şi impozite, iar 618.000 lei accesorii, fiind aplicate amenzi contravenţionale însumând 20.000 de lei, după cum ne-a explicat consilierul superior Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Caraş-Severin.
Tot în luna martie, la Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul DGFP au fost depuse şapte contestaţii, la care s-au adăugat alte cinci rămase din perioada precedentă. Dintre acestea, au fost soluţionate şapte contestaţii, care făceau referire la sume totalizând 1,3 milioane de lei, doar una, în valoare de 58.256 lei, fiind admisă.
Antoniu Mocanu