REŞIŢA – Mai mulţi reşiţeni şi-au arătat redacţiei JCS nedumerirea legată de modalitatea de aplicare a acestor sancţiuni. Mai mulţi reşiţeni s-au adresat JCS în această perioadă pentru a afla dacă trebuie sau nu să plătească amenzile puse în geam de operatorul privat de parcări. Aşa cum am mai precizat, întrebat asupra acestui lucru, primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a răspuns zilele trecute, în cadrul unei conferinţe de presă: „Este vorba despre înştiinţări care trebuie privite ca atare. Sunt avertismente şi atât!“
Adrian Popescu este unul dintre reşiţenii care a încasat o amendă de 30 de lei pe care spune că nu ştie exact unde s-o plătească. Şi asta pentru că a fost la primărie, dar fiind coadă, agentul de pază nu i-a permis să intre. Iar dacă nu o plăteşte în 15 zile, cuantumul acesteia va ajunge la 90 de lei. Omul spune că dacă va merge în instanţă să conteste această amendă, nu poate merge să se apere cu spusele primarului, care au apărut în ziar, pentru că „declaraţia primarului nu este opozabilă nimănui în justiţie. Lucrurile trebuie spuse clar, pentru că este un abuz! (…) Înainte, în parcările cu plată erau nişte fete care încasau bani pe biletele de parcare, dar acum nu mai e nimeni. Doar te trezeşti cu amenda în geam şi aşteaptă să plăteşti“.
În fond, operatorul nu este agent constatator şi, legal, nu are cum să aplice amenzi. Cel puţin nu direct, ci prin intermediul unui poliţist comunitar sau rutier. Însă operatorul nu are în acest moment nicio convenţie încheiată cu vreuna dintre cele două autorităţi.
Totuşi, Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al municipalităţii, a precizat că societatea privată poate da amenzi în parcările pe care le gestionează. Adică în toate parcările pe care le-a preluat în baza unui proces verbal pus acum sub semnul întrebării şi care a atras, potrivit lui Bălean, schimbarea directorului Nedelea de la Patrimoniu.
„Sfatul meu este ca oamenii să aştepte până la încheierea unei înţelegeri între primărie şi firma privată, şi până la definitivarea situaţiei cu parcările care vor rămâne cu plată“, a mai spus reprezentantul forului administrativ.
Antoniu Mocanu