Mulţi dintre noi îşi amintesc savurosul limbaj al lui Guliţă din aventurile Coanei Chiriţa.
Mărcile sale înregistrate (sau, folosind un termen modern – „brand“-urile) erau „furculision“ sau „fripturision“, expresii folosite de Vasile Alecsandri pentru a ironiza francomania ce bântuia Principatele în secolul al XIX-lea.
Şi, dacă tot am pomenit de „brand“, destui români de astăzi, mai ales (dar nu numai) tineri, sunt bântuiţi de o nouă boală, cea a anglomaniei.
Într-adevăr, acum folosim „furculiţe“, însă nu mai mergem la lucru, ci la „job“.
E doar mai „cool“ să foloseşti un asemenea termen, demonstrându-ţi astfel, pe lângă cunoştinţele de engleză, şi statutul „elevat“ faţă de restul populaţiei „inculte“.
Ca să nu mai pomenesc de limbajul de „mess“, despre care am vorbit mai de mult.
Într-adevăr, ar fi hilar să traducem unii termeni tehnici (cum ar suna să traducem „hard disk“ în „disc tare“?).
Însă, pentru alte expresii „trendy“ (adică „la modă“), avem suficiente sinonime în dulcea limbă românească, pe care, din păcate, începem să o cam uităm…
„E o ruşine ce se întâmplă. Îmi amintesc de vremurile când Braşovul se numea Oraşul Stalin“, ne spune Iosif Dumitrescu, un pensionar de 65 de ani.
„Sunt unele chestii tehnice ce nu pot fi traduse în limba română. Însă au fost adoptate şi multe cuvinte inutile, doar ca să arăţi că eşti la modă“, continuă studentul Mihai Stancu.
„Limba unui popor este cultura sa. Acum, avem o cultură de cartier şi un limbaj pe măsură“, încheie Florica Stancu.
Nina Curiţa