Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „Spre Bucureşti nu avem nimic“, ne spune o doamnă care dă din umeri la ghişeul staţiei CFR Reşiţa Sud. Anunţurile telefonice curg cu informaţii care o pun pe doamnă în dificultate, dar ni se spune că trenurile spre Caransebeş circulă.

De acolo… depinde de plugurile care curăţă linia. Dar suntem sfătuiţi să aşteptăm până la îmbunarea vremii, dacă nu avem vreo urgenţă. Problemele se repetă şi la Agenţia de Voiaj CFR, unde este pustiu.

Doamna de la ghişeu spune că situaţia în ţară e… sub zăpadă. Potrivit site-ului oficial al CFR, sunt anulate trenurile Oraviţa – Iam şi retur, cu plecare la orele 16.00 şi 20.00, Oraviţa – Anina şi retur (14.45), Timişoara – Reşiţa cu plecare la ora 17.52, Caransebeş – Reşiţa (22.45).