Plămădeala ne-o dă «Luceafărul» căruia, în ianuarie îi celebrăm «La steaua» sau îi cucerim «Peste vârfuri» sau îi exprimăm «Dorinţa» printr-o singură minune «Floarea-albastră»…. Trecem apoi alt prag, şirian, şi-l întâlnim, după M. Eminescum, pe Ioan Slavici, cu «Floriţa în codru», cu «Budulea taichii» lângă «Popa Tanda», semănând aceleaşi brazde de dor. Nu vom uita de Conu Iancu, căci, la sfârşit de Gerar, prezenţa lui, printre Marii Clasici ai literaturii române, ne-o dă de ştire «O scrisoare pierdută» pe un vals «D-ale carnavalului»….
Cortina se deschide… iar noi, intrăm în scenă. Marea scenă a literaturii, pe care, am urcat-o timid şi noi, elevii Şcolii Generale nr. 5, fie prin fişe de lectură , fie prin desene, portrete, referate, recitări ori declamări, dramatizări sau dialoguri, telegrame sau scrisori, audiţii muzicale. Am redactat şi o «Scrisoare literaturii române», pe care au semnat-o toţi elevii: „«Veniţi copii, veniţi la Ipoteşti, când paşii prin Moldavia vă poartă» sau «Veniţi copii, semănaţi brazde de dor, eminesciene, slaviciene, caragialiene, chiar dacă, din când în când, constatăm că (sau ni se pare) aceştia cam nu prea se mai (re)găsesc în manualele şcolare, decât rar, rar»”…
Florica R. Cândea