REŞIŢA – Duminică, 8 ianuarie a.c., a fost programată, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava, prima etapă a Turneului Top Blitz 2012, la şah.
Au fost prezenţi zece iubitori ai sportului minţii, clasificaţi şi neclasificaţi. De remarcat faptul că printre competitori s-a regăsit şi Valeriu Grozav, maestru al sportului, o premieră pentru şahul blitz reşiţean. Iar participarea sa a fost încununantă de succes, reuşind să câştige toate meciurile susţinute, acumulând 9 puncte, din tot atâtea posibile.
Pe locul secund s-a clasat Mihai Bolintiş, cu 8 puncte, podiumul fiind completat de Doru Nichita, cu 6,5 puncte. De reţinut faptul că, printre cei zece jucători s-a regăsit şi Andru Mihai Buga, calificat la finala pe ţară a Campionatului Naţional de şah pentru copii şi juniori, competiţie programată în luna aprilie a.c., care a reuşit să-şi adjudece 3,5 puncte, din trei victorii şi o remiză. Altfel spus, o foarte bună verificare în perspectiva întrecerii naţionale.
Fenomenul şahistic reşiţean va cunoaşte, în curând, noi dimensiuni, fiindcă în cartierul Lunca Bârzavei se va deschide încă o sală de şah, rezervată tuturor celor care iubesc acest sport, cu un program zilnic între orele 12-20, iniţiatorul fiind Doru Nichita.