Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Jurnalistul Mario Balint şi-a lansat recent volumul „Afganistan 10 ani plus – războiul meu“.

Kandahar – locul de care, până acum un deceniu, auziseră doar cei pasionaţi de geografie. Deşi este cel de-al doilea oraş al Afganistanului, deşi are peste o jumătate de milion de locuitori, pentru cei mai mulţi dintre noi era doar un anonim oraş prăfuit, pierdut în inima Asiei. Atentatele din septembrie 2001 l-au transformat însă într-unul dintre simbolurile primului conflict oficial al noului mileniu. Capitala talibanilor, sau, mai bine zis, aeroportul acesteia, a devenit una dintre principalele baze ale coaliţiei conduse de SUA. Pe acest aeroport ateriza, în 2002, un Hercules al aviaţiei române, printre ai cărui pasageri se număra şi un bănăţean – ziaristul Mario Balint.

Cum e să ajungi deodată în mijlocul unui popor mândru şi fanatic peste care, de-a lungul veacurilor, au trecut mulţi cuceritori dar nici unul nu s-a putut menţine? Într-o ţară care, deşi are bogăţii minerale imense, preferă titlul de cel mai mare producător de opiu şi haşiş din lume? Într-o societate în care corupţia, moartea, exploziile, atentatele şi focurile de armă sunt la ordinea zilei, iar violenţa nu este doar normală ci chiar obligatorie? Printre bărbaţi care dorm cu arma în mână sau femei care riscă să fie ucise dacă ies din casă fără faimoasa burqa? Ceea ce pentru un om normal este înspăimântător, pentru un ziarist este fascinant – posibilitatea unică de a vedea omul dezlănţuit, în toată „umanitatea“ sa, eliberat din frâiele civilizaţiei. Iar acestea sunt doar o parte dintre experienţele trăite de către Mario Balint în Afganistan, redate acum în acest inedit volum, dedicat Armatei Române şi soldaţilor români căzuţi în teatrele de război.

Cartea a apărut cu sprijinul financiar al preşedintelui CJ, Sorin Frunzăverde.

Nina Curiţa