Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primăria Reşiţa va face cursuri de agent de curăţenie pentru femeile rome, printr-un proiect care se cheamă „Mândrie“. Şi nu este vorba despre vreo glumă, clasa din care vor ieşi măturătoarele gata calificate urmând să îşi deschidă porţile de la anul, chiar la parterul palatului administrativ municipal, în spaţiul unde funcţiona Serviciul de Asistenţă Socială, care a fost deja mutat din clădire.

Centrul a fost deja modernizat şi dotat cu tehnica necesară, urmând să fie folosit şi pentru alte cursuri de calificare cerute de femeile rome.

De fapt, este vorba despre proiectul „Barrabarripen (Mândrie – n.r.) – un model inter-regional de incluziune destinat femeilor rome“, ce este implementat cu bani din Fondul Social European, cu cofinanţare din bugetul naţional şi cu 2% contribuţia beneficiarului.

Iniţiativa se derulează în trei regiuni de dezvoltare ale ţării, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi, Gorj şi Braşov. Până acum, în cadrul iniţiativei, au fost identificate profesiile pe care şi le doresc femeile rome din diferite comunităţi, în cazul Reşiţei fiind vorba în special despre Muncitoresc şi Dealul Crucii.

În acest fel, se vor face cursuri de agent de curăţenie clădiri şi mijloace de transport în Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi şi Gorj, la acestea putând participa şi persoanele care nu au mai mult de patru clase, cursuri de patiser-cofetar – în Caraş-Severin, în Mehedinţi, în Timiş şi Braşov, de frizer – în Mehedinţi, Gorj şi Timiş, de lucrător în comerţ – în Caraş-Severin, Gorj, Braşov, Mehedinţi şi Timiş, de îngrijitor bătrâni la domiciliu – în Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş, de confecţioner asamblor articole textile – în Timiş, Gorj şi Braşov, de tâmplar manual – curs cerut în Braşov, şi de manichiurist-pedichiurist – în Caraş-Severin şi Gorj.

Mediatorii din cadrul proiectului beneficiază de o salarizare minimă, iar femeile rome care vor urma cursurile de calificare vor primi burse de câte 200 de lei pe lună, timp de patru luni, plus decontarea transportului. Potrivit organizatorilor, în semestrul II al lui 2012 se va încerca angajarea unui număr de 45 de femei rome la Reşiţa.

Antoniu Mocanu