REŞIŢA – Pentru a evita anumite situaţii care ar putea deranja sărbătoarea, turiştii trebuie să fie informaţi.Cei care aleg să-şi petreacă trecerea la noul an departe de casă, în sejururi organizate şi nu numai, trebuie să ţină seama de câteva reguli pentru succesul acestui demers.
„Cel mai important ar fi ca turistul să aibă actele la el, fie cartea de identitate, fie paşaportul. Asigurarea de sănătate este foarte importantă, pentru a se preveni situaţii neplăcute. Este absolut necesar ca turistul să aibă o sumă de bani pusă deoparte pentru a acoperi un eveniment neplăcut sau o cheltuială suplimentară. Voucherul şi biletul de avion sunt printre cele mai importante acte, ce trebuiesc păstrate în loc sigur, la îndemână. Informaţiile meteo şi despre starea pârtiilor nu sunt deloc de lepădat. Pentru informaţii suplimentare, cei care pleacă din ţară pot accesa site-ul Ministerul Afacerilor Externe, la secţiunea sfaturi de călătorie, pentru a nu intra în contradicţie cu anumite tradiţii şi obiceiuri din ţările unde călătoresc“, a precizat Ioan Dimcea, directorul unei agenţii reşiţene de turism.
Cei care au cumpărat bilete de la agenţiile de turism pot solicita un număr de telefon de contact pentru eventuale reclamaţii sau solicitarea de informaţii suplimentare. Cei nemulţumiţi de serviciile primite la locul sejurului trebuie să le refuze şi să ia legătura cu agentul de turism. Reclamaţiile scrise trebuiesc trimise cu 24 de ore înainte de finalul sejurului.
„Un turist care doreşte să fie mulţumit va fi informat. Informaţiile necesare pot fi obţinute de la agenţia de turism. Şi cel mai important, în cazul în care turistul ştie că ar putea ajunge mai târziu, acesta trebuie să anunţe la unitatea de cazare pentru a fi aşteptat şi a nu pierde camera“, a mai precizat Dimcea.
Flavius Rotariu
