REŞIŢA – Cu prilejul unei festivităţi desfăşurată recent, la care au participat peste 30 de profesori de educaţie fizică şi sport din Caraş-Severin, prof. Cristiana Schmaler, directorul Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 7 Reşiţa a avut o intervenţie de suflet.
Altfel spus, un mesaj al unei foste sportive de performanţă, o militantă recunoscută pentru promovarea mişcării sportive în rândul elevilor.
„Profesorilor de sport mai tineri le transmit următoarele cuvinte: faceţi din meseria de profesori de educaţie fizică şi sport o pasiune, cu dăruire, pentru că veţi avea satisfacţii foarte mari. Este foarte important ca în meseria noastră de dascăli ca ceea ce faci, să faci cu dragoste pentru copii şi cu pasiune. Cred că sunteţi capabili să obţineţi rezultate deosebite. Educaţia fizică este sport de masă, nu este neapărat obligatoriu să facem mari performanţe. Performanţa cea mai mare este să avem cât mai puţini copii scutiţi de la orele de educaţie fizică. Şi, acest lucru se face dacă găsiţi modalitatea de a-i atrage pe copii la activităţile sportive“.
