Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sau cel puţin asta a vrut să arate intervenţia lui Frunzăverde pentru ca Grindeanu să rămână director al Liceului Pedagogic „C.D. Loga“ din Caransebeş după ce noua lege a educaţiei nu mai permite cadrelor didactice aflate la vârsta pensionării să ocupe funcţii de conducere. Asta s-a întâmplat şi în cazul cunoscutului profesor Nicolae Grindeanu, fostul director.La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, preşedintele Sorin Frunzăverde şi-a exprimat regretul că Nicolae Grindeanu nu mai este director.

„Am vorbit cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, am făcut toate demersurile necesare pentru ca dl Grindeanu să rămână director, însă legea nu permite acest lucru. Nu este vorba de nici o încrâncenare politică şi chiar îmi pare rău pentru că dânsul a fost cel mai bun director pe care l-a avut Şcoala Normală din Caransebeş“, susţinea Frunzăverde.

Şi pentru că tot a fost această discuţie, consilierul Nicolae Ştefănescu s-a simţit „dator“ să-i spună şefului judeţului câte ceva despre legile asumate ba de Guvern, ba de Parlament: „Dle preşedinte, sunteţi primul care reliefează că o lege trecută prin Parlament, prin asumarea răspunderii, promovează lucruri greşite. Şi legea educaţiei nu este singura“. Şeful judeţului doar a zâmbit…

Cât despre profesorul Nicolae Grindeanu, conform spuselor inspectorului general Adrian Doxan, acesta rămâne la catedră până la finele anului şcolar 2011-2012.

Nina Curiţa