REŞIŢA – Memorialul Andrei Bikasz, ediţia 2011, a reunit, recent, 39 de iubitori ai sportului minţii.Bogata activitate şahistă din Caraş-Severin a cuprins, în ultima perioadă, şi o manifestare omagială mai deosebită. Fiindcă Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin a organizat, în Sala Polivalentă din Reşiţa, Memorialul Andrei Bikasz, ediţia întâi, la un an de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost un mare pasionat al sportului minţii, un prieten al şahiştilor, înconjurat cu multă căldură de aceştia, datorită şi caracterului său deosebit. Să remarcăm şi faptul că, la reuşita manifestării, au contribuit determinant soţia celui dispărut prematur, doamna Maria Bikasz şi Andrea şi Carmen.
Cine a fost Andrei Bikasz? Născut la data de 10 februarie 1947, a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Radiolocaţie din Braşov, activând, în timp, la U.M. 01864 Arad, apoi la Piteşti, ca cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Nucleare, ajungând, în final la Reşiţa la R.17.R.A.A. (unitatea de rachete), unde şi-a încheiat cariera în 1998, cu gradul de locotenent-colonel. Odată pensionat, şi-a dedicat viaţa nepoţilor, dar şi şahului, marea sa pasiune.
„Încununarea lui ca şahist a venit în ziua în care a avut ocazia să joace un meci cu celebra Elisabeta Polihroniade, pe care a şi învins-o“, ne-a precizat Mihai Bolintiş, secretarul Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin. Din păcate, în 2010, boala a reuşit să câştige în faţa lui, iar Andrei s-a stins din viaţă în data de 8 decembrie, lăsând în urma celor care l-au cunoscut o amintire frumoasă a unui om plin de viaţă, dispus mereu să sară în ajutorul oricui“.
Pe de altă parte, Valeriu Grozav a apreciat că Memorialul Andrei Bikasz a fost concursul de şah cu cel mai mare număr de participanţi, din ultima vreme: „A fost un turneu deosebit, participanţii dovedindu-şi astfel respectul faţă de domnul Bikasz. Şi cred că familia lui merită toată aprecierea noastră pentru implicarea în organizarea memorialului“. Revenind la turneu, acesta a fost câştigat de timişoreanul Simi Suciu Dinu, cu 6 puncte, urmat de Sergiu Cozmolici, 5,5 puncte, şi Corneliu Buşu, 5,5 puncte. La juniori, s-a impus Andru Mihai Buga, cu 4,5 puncte, secondat de Cristian Daniel Pădurean, Ion Dorian Burciu şi Anna Diana Colonescu, toţi cu câte 4 puncte, departajaţi de coeficienţii specifici.
În loc de concluzie, să mai spunem faptul că familia şahului judeţean a demonstrat încă odată că ştie să-şi onoreze membrii, atât pe cei care au trecut în eternitate, cât şi pe cei care asigură continuitate activităţii sportului minţii în Caraş-Severin.
