REŞIŢA – Începând de luni, se pot depune proiectele de finanţare aferente Măsurii 112 – „Instalarea tinerilor fermieri“.
Fondurile nerambursabile alocate pentru această sesiune de primire a dosarelor sunt de 50 de milioane de euro, iar sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 de euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiune minimă de 6 UDE (unitate de dimensiune economică – n.r.).
În cazul extinderii exploataţiei agricole, sprijinul pentru instalarea fermierului poate creşte cu 4.000 euro/1 UDE, dar nu va putea depăşi 40.000 de euro pe exploataţie. Aceste plafoane de finanţare sunt eligibile sub rezerva aprobării ulterioare a Comisiei Europene, informează Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani, neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare, persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE.
Proiectele se depun la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin până în 13 ianuarie 2012.
