Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița nu a avut probleme în primul amical din această perioadă de pregătire și a câștigat cu scorul de 6-1 confruntarea cu CS Drobeta Turnu-Severin, formație din Liga a IV-a! Golurile Reșiței au fost marcate de Mihai Dolghi, Robert Jerdea, Denis Fărăgău, Daniel Sallami, Damian Isac și Daniel Trișcă-Sălăgean, iar oaspeții au înscris golul de onoare prin Raul Iorgulescu, din penalty!

REȘIȚA – Cupa „Unirii” la șah rapid, competiție desfășurată în weekend la Sala Polivalentă din Reșița, s-a bucurat de o participare peste așteptări, reunind 54 de jucători de toate vârstele. La start s-au aliniat șahiști din Reșița, Caransebeș, Timișoara, București, Teregova, Bocșa, Berzovia și Moldova Nouă, dar și puternici candidați de maestru legitimați la Clubul de Șah Unirea Râtișor (Serbia), fapt care a ridicat nivelul competiției!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

VEST – Un grav accident rutier s-a produs astăzi în jurul prânzului, pe Drumul Național 6 (European 70), în apropierea localității Lugojel, la câțiva kilometri de ieșirea din Caraș-Severin. În urma coliziunii dintre patru vehicule, șapte persoane și-au pierdut viața, alte două fiind rănite. Accidentul fiind deosebit de grav, s-a cerut și intervenția elicopterului SMURD de la Caransebeș, însă aparatul de zbor nu a putut fi ridicat de la sol din cauza condițiilor meteo nefavorabile!

FOROTIC – Afectată de mișcările de pământ din ultimii ani, biserica din localitatea Forotic are nevoie urgentă de reparații. Pentru a mobiliza comunitatea și autoritățile să se implice în acest demers, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat recent Sfânta Liturghie în lăcașul de cult vechi de aproape trei secole!


Advertorial

Advertorial