CARANSEBEŞ – Operaţiunea are loc pe Aeroportul Caransebeş, contractul nr. BwDLZ Leer 03/2024, fiind deja semnat între Gabriel Olariu, administratorul aeroportului, şi Ministerul Federal al Apărării din Germania!
Cel mai mare contract şi unicul de acest fel semnat vreodată de România s-a încheiat în 14 februarie 2024 şi a fost semnat între reprezentantul SC Aeroportul Caransebeș SA, Gabriel Olariu, şi Republica Federală Germania, repezentantă de Ministerul Federal al Apărării- Oficiul Federal al Infrastructurii Forţelor Armate.
Exerciţiul militar „SWIFT RESPONSE 24 CAMPAIGN“ se va desfăşura în perioada 1 aprilie-2 iunie 2024 şi se face la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale din România ca şi stat gazdă, în baza angajamentelor asumate ca stat membru NATO. La exerciţiu vor participa un număr de 900 de militari din mai multe state NATO, iar pe aeroportul din Caransebeş vor ateriza şi staţiona temporar diferite aparate de zbor din numeroase state.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a excerciţiului, în perioada imediat următoare, adică până la 1 aprilie 2024. sunt necesare executarea de lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii aeroportuare şi lucrări şi achiziţii ce necesită o serie de operaţiuni economice. Întrebat despre operaţiune, Gabriel Olariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Aeroportul Caransebeş, ne-a spus doar atât: „Este un contract unic semnat în România până în prezent. Detalii nu vă pot da eu, ci doar biroul de presă al Ministerului Apărării din România!“
Operaţiunea militară este coordonată de statul german!
JCS-Nina Curiţa