Caraş-Severin, Romania

MARGA – Din toamnă, elevii din comună vor învăţa într-o şcoală nouă, după ce vechea unitate de învăţământ a fost supusă unui amplu proces de reabilitare. Lucrările au demarat în octombrie anul trecut, iar din acel moment cei peste 70 de elevi ai şcolii au fost mutaţi în căminul cultural, renovat şi acesta de curând.

Primarul Nicolae Beg spune că aici elevii îşi desfăşoară orele de curs în condiţii bune, însă după vacanţa de vară aceştia se vor muta în noua şcoală. „În prezent, se lucrează la şcoala din localitate. Nu mai sunt multe de făcut şi cred eu că, în trei – patru săptămâni, vom putea face şi recepţia finală. Când totul va fi gata, aceasta va arăta într-un mare fel, pentru că numai zidurile şi acoperişul, care a fost şi el reabilitat, au rămas din vechea construcţie. În rest, totul a fost înlocuit şi schimbat. De la instalaţia electrică şi pardoseală, până la uşi, ferestre şi grupuri sanitare. Se va achiziţiona şi mobilier nou, totul pentru confortul copiilor“, ne-a declarat primarul din Marga.

Costurile investiţiei se ridică la 700.000 de lei, iar finanţarea vine din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală I.