Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Liceul Bănăţean Oţelu Roşu şi-a câştigat o identitate inconfundabilă printre şcolile judeţului pentru că şi-a continuat tradiţia învăţământului performant, oferind locuitorilor din Valea Bistrei şi nu numai (copii, tineri şi adulţi), indiferent de etnie şi religie, oportunităţi de educaţie, astfel încât, absolvenţii Liceului Văii Bistrei s-au remarcat în cele şase decenii nu doar prin ceea ce ştiu, dar şi prin ceea ce pot să facă acolo, unde ei au devenit repere cetăţeneşti şi intelectuale.

Înfiinţarea învăţământului liceal în zona Văii Bistrei s-a impus ca o necesitate, uzina metalurgică funcţionând după anul 1950 la capacitatea maximă, ceea ce impunea o forţă de muncă calificată. Astfel că, în toamna anului 1953, debutează învăţământul liceal sub denumirea de „Şcoala Medie de 10 ani”, cu o durată a cursurilor de trei ani. Primul local de şcoală liceală l-a constitutit actualul edificiu declarat monument istoric, „Şcoala cu Troiţă”, unde se desfăşoară în prezent cursurile învăţământului primar. Placa de marmură inscripţionată de frontispiciul clădirii confirmă acest adevăr. Printr-o decizie ministerială, durata cursurilor liceale se prelungeşte cu un an, astfel, în anul 1957, „Şcoala Medie de 10 ani” devine „Şcoala Medie de 11 ani”.

Învăţământul liceal a funcţionat în paralel cu învăţământul primar şi gimnazial până în toamna anului 1961, când Şcoala Medie de 11 ani îşi schimbă denumirea în „Şcoala Medie Mixtă” şi devine unitate liceală independentă.

În 1965 Şcoala Medie Mixtă îşi schimbă denumirea în „Liceu de Cultură Generală”, urmând ca, un an mai târziu, să devină „Liceu Teoretic”.

În anii revoluţiei industriale, politicile educaţionale au extins domeniile profesionale, marginalizând învăţământul teoretic; practic, Liceul Teoretic din Valea Bistrei este desfiinţat în mod abuziv şi nejustificat.

Vechea Şcoală Profesională a uzinei, ce funcţiona din anul 1927, a devenit locul şi cadrul unde se profila în 1973 „Liceul Industrial Metalurgic”, unitate ce a funcţionat în paralel cu Şcoala Profesională, Şcoala de Maiştri şi Şcoala Postliceală.

După Revoluţia din 1989, învăţământul este declarat „prioritate naţională”, iar Liceul Industrial Metalurgic îşi schimbă denumirea în anul 1990 în „Grup Şcolar Industrial”, unitate ce a început să şcolarizeze, pe lîngă filiera tehnologică, şi filiera teoretică cu profilurile real şi uman.

În anul şcolar 2000-2001, Grupului Şcolar Industrial i se arondează Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 Oţelu Roşu, unitatea şcolarizând din acest an, pe lângă ciclul liceal, şi ciclurile de învăţământ primar şi gimnazial.

Semn al recunoaşterii valorii liceului şi a rezultatelor obţinute, în anul şcolar 2010-2011, Grupul Şcolar Industrial îşi schimbă denumirea în „Liceul Bănăţean”.

În vederea asigurării calităţii educaţiei şi a optimizării gestionării resurselor, conducerea Liceului Bănăţean şi a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 1 au primit, în anul şcolar 2010-2011, acordul Primăriei şi al Consiliului Local Oţelu Roşu în vederea unificării celor două unităţi de învăţământ. Astfel, Şcoala Gimnazială nr. 1 devine structură a Liceului Bănăţean.

În calitate de ofertant comunitar de servicii educaţionale, liceul şi-a profesionalizat demersul instructiv-educativ sub semnul calităţii şi eficienţei didactice. Pentru performanţele deosebite obţinute în activitatea de cooperare europeană şi contribuţiile aduse la promovarea şi dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei, liceului i se acordă, în anul 2012, certificatul de „Şcoală Europeană”. În toamna anului 2013, Liceului Bănăţean i se arondează şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 1, grădiniţă ce funcţionează în localul învăţământului primar.

Liceul Bănăţean Oţelu Roşu este singura unitate de învăţământ liceal şi profesional din zona Văii Bistrei. Că a fost şi este nevoie de această instituţie de învăţământ, dincolo de metamorfozele sale organizatorice succesive, o demonstrează faptul că Liceul din Oţelu Roşu polarizează preferinţele şi opţiunile elevilor de pe întregul traseu al Văii Bistrei.

Performanţele înregistrate an de an de elevi la olimpiadele şi concursurile judeţene, interjudeţene şi naţionale, medaliile de aur şi argint obţinute de Horaţiu Stoica la olimpiadele internaţionale de la Helsinki şi Havana, rezultatele bune de la evaluările naţionale, reprezintă un cadru de referinţă pentru oferta educaţională pe care unitatea noastră şcolară o oferă elevilor de pe Valea Bistrei.