CARAŞ-SEVERIN – A fost nevoie de doar o săptămână pentru ca 48 de conducători auto să rămână fără permis în judeţul nostru, pentru abaterile comise, fiind retrase şi 21 de certificate de înmatriculare. Totul în săptămâna 2-8 noiembrie, interval în care au fost aplicate peste o mie de sancţiuni contravenţionale pe drumurile judeţului!
În vizorul oamenilor legii a fost şi felul în care se respectă măsurile impuse de pandemie în cazul transportului persoane. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat în total 1.082 de sancțiuni contravenționale, 927 au fost la regimul circulaţiei, dintre acestea 322 fiind pentru viteză excesivă. Trist este că în cele şapte zile au fost constatate 14 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dintre care şapte pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
„251 de sancțiuni contravenționale au fost pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție. 56 de pietoni și 26 bicicliști au fost sancționați contravențional pentru traversare prin locuri nepermise și nerespectarea regulilor de circulație a bicicletelor pe drumurile publice. 14 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor și vehiculelor și cinci conducători auto aflați sub influența alcoolului, în cazul cărora la testarea cu aparatul etilotest au rezultat valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, au fost sancționați cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Alți nouă conducători auto au fost sancționați contravențional și li s-a reținut permisul de conducere pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legal admise“, informează Poliţia judeţului.
JCS-A.M.