Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Vorbim doar de șoferii sancționați pentru viteză excesivă, în urma operațiunii „Maratonul Vitezei“!

Timp de 24 de ore, în 9 aprilie, drumurile publice ale Caraș-Severinului au fost scena unor ample acțiuni în trafic, în cadrul operațiunii „Speed Marathon“!

„În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 465 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere, dintre care 10 pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h, iar 2 pentru depășirea vitezei cu peste 70 km/h față de limita admisă. La activități au participat atât polițiști rutieri, cât și polițiști din structurile de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, fiind folosite toate mijloacele tehnice omologate din dotarea poliției. Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că viteza rămâne una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave și îi îndeamnă să respecte limitele legale de viteză și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic.“, transmite Poliția județului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu