Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Eliberarea de după starea de urgenţă i-a făcut pe prea mulţi să creadă că pot apăsa pedala acceleraţiei până la podea, iar asta s-a văzut nu doar în reapariţia accidentelor grave, ci şi în numărul celor lăsaţi fără permis de conducere!

Doar în cele trei zile ale weekendului au fost aplicate 518 sancţiuni contravenţionale la capitolul rutier, în judeţ. Cele mai multe dintre ele, 299, au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, iar 46 au fost pentru neportul centurii de siguranţă. 125 de poliţişti rutieri sau cu atribuţii pe linie rutieră au acţionat în teren unde, pe lângă amenzi, pentru abaterile constatate, au reţinut în vederea suspendării 37 de permise de conducere, fiind totodată retrase zece certificate de înmatriculare.

„Opt conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea, trei conducători auto aflați sub influența alcoolului – în cazul cărora la testarea cu aparatul etilotest au rezultat valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat – și un conducător auto care a folosit telefonul mobil la volan concomitent cu încălcarea altor norme rutiere au fost sancționați cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce. 22 de conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce conduceau autoturismele, depășind cu peste 50 km/h regimul legal de viteză. În toate situațiile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și a fost luată măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile. De asemenea, în cele trei zile, polițiștii au constatat nouă infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care cinci privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și una privind conducerea sub influența substanțelor psihoactive“, informează Poliţia judeţului.

Cu titlu exemplificativ, oamenii legii au prezentat cazul unui mehedinţean care conducea noaptea pe DN 6, fiind tras pe dreapta în zona kilometrului 381. Testarea cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv pentru o substanţă psihoactivă, motiv pentru care şoferul a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, fiind întocmit şi dosar penal.
În paralel cu aceste controale, Poliţia judeţului a precizat că s-a acţionat şi pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli în perioada stării de alertă și verificarea modului de respectare a acestora.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu