Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Impresionanta descoperire a fost făcută aseară în cartierul Valea Cenchii din Caransebeş, în zona depozitului militar al unei foste unităţi militare, dezafectat de aproximativ 15 ani!

În zona în care se află mai multe clădiri în paragină, neîmprejmuite, au fost identificate în jur de o sută de proiectile metalice, după o primă estimare, sub forma unui morman, toate într-o stare avansată de degradare, ce păreau a fi muniţie de război. Lângă grămadă, erau mai multe documente de evidenţă, cu caracter militar, pentru cartuşe de 26 de milimetri. Oamenii legii au aflat că, în prezent, terenul pe care se află respectiva construcţie a fost vândut către persoane fizice.

Potrivit ISU Caraş-Severin, în total, au fost găsite „312 proiectile lovitură antitanc PG 2, de exercițiu. Specialiștii noștri au cercetat zona și identificat elementele de muniție, acestea rămânând în paza Poliției Locale a municipiului Caransebeș, în vederea predării acestora pentru a fi distruse. Poliţiştii s-au autosesizat vizavi de mai multe bucăți metalice, ce par a fi tuburi de proiectile, au asigurat perimetrul de siguranță și au fost informați reprezentanții ISU «Semenic», urmând a fi dispuse măsuri conform competențelor“.

JCS-A.M.