TEREGOVA – Impresionanta cantitate de lemn a fost confiscată din ograda a două societăţi comerciale înregistrate în judeţul Timiş, dar care activează în comuna cărăşeană.
Potrivit oamenilor legii, în perioada 21 martie-4 aprilie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ, împreună cu Garda Forestieră, au găsit la Teregova un depozit de materiale lemnoase aparţinând celor două societăţi din judeţul vecin. „În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că cele două societăţi comerciale deţin cantitatea de 304,23 mc lemn de foc fără documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor cu privire la legalitatea provenienţei acestuia. Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 lei. Totodată, s-a dispus măsura confiscării faptice a cantităţii de 304,23 mc lemn de foc“, ne informează Poliţia judeţului, cu precizarea că respectiva cantitate este echivalentul a 25 de haveze. Oamenii legii promit continuarea acestor controale pe linie silvică.