Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – E prima sentință în cazul care acum aproape un an făcea vâlvă în partea de vest a țării! Atunci, între tânărul de 23 de ani și iubita sa, ambii studenți, ar fi izbucnit o ceartă pe fondul geloziei, în urma căreia studentul din Pojejena a luat un cuţit de bucătărie şi și-a înjunghiat mortal prietena în zona gâtului!

Potrivit tion.ro, studentul la Medicină și Teologie și-a aflat sentința chiar de Ziua Îndrăgostiților. Tribunalul Timiș l-a condamnat la 25 de ani de închisoare și la plata sumei de 100.000 de euro părinților fetei ucise, care s-au constituit părți civile în proces.

„Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. 1 și 2 Cpp rap. la art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. h C.pen. condamnă pe inculpatul Dragomir Mirel Liviu, la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în regim de detenție. Obligă inculpatul Dragomir Mirel Liviu la următoarele despăgubiri civile: la plata sumei de 35.035,3 lei către părțile civile M. A. E. și M. I. cu titlul de despăgubiri materiale; la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri morale către partea civilă M. A. E., în echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății; la plata sumei de 50.000 de euro despăgubiri morale către partea civilă M. I., în echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății.”, precizează magistrații de la Tribunalul Timiș. Sentința nu este definitivă, astfel că tânărul din Pojejena poate face apel.

Reamintim că, potrivit Poliției Timiș, „în 22 martie 2024, în jurul orei 19.00, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără ar fi fost găsită inconştientă cu urme de sânge, într-o cameră a unui apartament, situat pe bulevardul General Ion Dragalina, din Timişoara. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului constatând faptul că cele sesizate se confirmă, tânăra fiind întinsă pe pat, decedată. Tânăra de 21 de ani prezenta la nivelul corpului multiple plăgi provocate cu un obiect tăietor-înţepător.”

JCS-L.A.

FOTO: Tion

1 Comentariu

  1. Cam puțin pt un criminal cu sânge rece. Face 10 ani și pt buna purtare va fi eliberat condiționat. Merita pe viață asemenea criminali.

Adaugă comentariu