CARAŞ-SEVERIN – Acesta este numărul cărăşenilor care au reuşit să se angajeze în prima lună a anului, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă!
Din punct de vedere al studiilor, cei mai mulţi dintre cei care au reuşit să se angajeze au studii liceale şi postliceale (91), gimnaziale (51) şi profesionale (36). Cei cu studii universitare au reuşit să semneze doar 19 din totalul celor 208 de contracte individuale de muncă încheiate în luna ianuarie.
Cei mai mulţi cărăşeni care s-au angajat au vârsta peste 45 de ani (80), urmând în listă segmentul 25-36 de ani – cu 51 de angajări, 35-45 de ani – cu 48 de angajări, clasamentul fiind încheiat de tinerii cu vârsta sub 25 de ani – cu 29 de angajări. Toţi cei 29 de tineri erau din categoria NEET, fiind total în afara sistemului. Adică nici nu lucrau, nici nu mai urmau vreo formă de învăţământ. De altfel, din numărul total de proaspăt angajaţi, 141 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, adică 67,78% din total.
Cei mai norocoşi dintre cărăşeni au fost bărbaţii, care au reuşit 120 de angajări, comparativ cu 88 în cazul femeilor. Locurile de muncă au fost mai aproape de orăşeni, care au ocupat 133 de posturi, în vreme ce sătenii le-au ocupat pe celelalte 75.
Trebuie spus că numărul cărăşenilor care au căutat, oficial, un loc de muncă, a fost ceva mai mare în ianuarie. 373 de persoane au figurat pe această listă, 208 dintre acestea reuşind să semneze un contract de muncă.
JCS-A.M.