Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Programul Euro 200 pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare continuă şi în acest an.

De aceste bonuri valorice de 200 de euro vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Întrucât culoarea şi seria bonurilor valorice se schimbă în fiecare an din motive de securitate, în 2015 culoarea acestora va fi albastru deschis.

Potrivit calendarului, anul acesta distribuirea bonurilor se va face în perioada 24 iunie – 30 iulie, iar achiziţionarea propriu-zisă se va face în perioada 24 iunie – 31 august. Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea „Euro 200 în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi şi studenţi.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este procesor de 2 Ghz, 1 GB RAM, 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus. În cei zece ani de aplicare a „Euro 200 au beneficiat de acest program 281.349 de elevi şi studenţi.