Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Aproape o cincime dintre caransebeşenii cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne până la ora 19.00, la cele 21 de secţii aflate pe raza municipiului

Alegerea candidaţilor pentru Parlamentul European a decurs fără incidente, procesul electoral nefiind perturbat de disfuncţionalităţi majore. Nu au existat cazuri de vot dublu sau alte nereguli.

În schimb, urna mobilă a fost solicitată de 74 dintre pacienţii internaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă, însă, potrivit preşedintelui Secţiei de Votare 77 de la Grădiniţa de pe strada Muntele Mic, Ana Lădariu, până la urmă doar 55 dintre aceştia și-au exprimat opţiunea electorală. Procentul de participare la vot înregistrat până la ora 19.00 nu a fost dintre cele mai ridicate, poate și pentru faptul că mulți dintre posibilii alegători au preferat să-și petreacă ziua la o terasă sau pur și simplu la o plimbare în aer liber, politica și alegerile europarlamentare nefiind o prioritate pentru ei.

„Nu sunt interesat în niciun fel de politică sau de alegeri deși am drept de vot de câteva luni, mai bine stau cu prietenii la un suc”, ne-a spus un tânăr aflat la o terasă din Centrul Civic.

Lidia Almăjanu