CARAŞ-SEVERIN – La ambele probe, Limba română şi Matematică, cei 16 candidaţi au fost daţi afară pentru că au vrut să copieze!
A doua sesiune a Bacalaureatului de toamnă a început luni, 11 august, cu prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. Pentru această probă, la centrul de examen au fost prezenţi 205 de candidaţi din cei 270 de absolvenţi de liceu înscrişi. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 7 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
Potrivit metodologiei, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidaților de către preşedintele de comisie, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, cu interdicţia de participare pentru următoarele două sesiuni.
Incidente au fost și la a doua probă scrisă, cea la Matematică, unde din 299 de absolvenți de liceu înscriși, au susținut examenul 220, iar 9 au fost eliminați din examen tot pentru tentativă de fraudă.
Miercuri, 13 august, se desfășoară cea de-a treia probă, proba la alegere a profilului și specializării. A doua sesiune a Bacalaureatului se încheie joi, 14 august, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă. Primele rezultate înainte de contestații vor fi comunicate în 18 august, iar cele finale în 26 august.
JCS-N.M.