Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – La un an de la demararea proiectului, Şcoala Duală şi-a deschis porţile.

Prima generaţie a Şcolii Duale a început anul şcolar 2017-2018. Primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, Ildiko Pataki, prim-vicepreşedinte CRIO Vest, inspectorul şcolar general Ioan Benga şi Ramona Ţiţeiu – directorul Şcolii Profesionale Duale Germane Kronstadt din Braşov, le-au transmis tinerilor mesajele lor la început de şcoală… duală.

„Rezultatele unui an de iniţiative şi de întruniri se văd azi, în această sală. Dacă nu acţionam puternic, aceşti tineri erau, poate, în altă parte. Avem 121 de elevi care încep şcoala astăzi, sau în zilele următoare. Mă bucură mai multe lucruri în această privinţă. O dată mă bucură faptul că sunt 121 de elevi. Mă bucură faptul că din aceşti 121 de elevi, 60 sunt veniţi din alte localităţi ceea ce a dus la un lucru care îmi doream foarte mult, acela de a aduce tineri din judeţ, să repopulăm oraşul. Din aceşti 60 de elevi, în căminele unităţilor de învăţământ vor locui 22 de tineri. Mergeţi înainte cu curaj, fiţi atenţi la orele de teorie, aveţi încredere în cei cu care veţi face practică şi vă asigur că veţi avea o meserie pentru care veţi fi bine plătiţi. Sper ca la anul să nu avem 121 de elevi, ci cel puţin 240“, a declarat primarul Ioan Popa.

Alături de profesori, reprezentanţii administraţiei locale şi ai învăţământului cărăşean, elevii au participat la acţiunea „START DUAL“, un eveniment care a marcat deschiderea porţilor Şcolii Duale din Reşiţa, unică în judeţul nostru. La eveniment au mai participat diriginţii acestora, directorii celor trei licee tehnologice care găzduiesc clasele învăţământului profesional dual, agenţii economici precum şi reprezentanţi ai CLDPS, ai Casei Corpului Didactic şi ai Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Caraş-Severin.

La Reşiţa, patru clase de învăţământ profesional dual au fost constituite la Colegiul Tehnic, Colegiul Tehnic Cărăşan şi la Colegiul Economic al Banatului Montan. Şcoala duală reşiţeană se doreşte a fi principalul furnizor de forţă de muncă înalt calificată, având cadre didactice competente şi parteneriate cu industria şi comunitatea locală. În anul şcolar 2017-2018, tinerii au putut opta pentru calificările lucrător hotelier, mecanic utilaje şi instalaţii în industrie, strungar, sudor, electrician, lăcătuş, bucătar, confecţioner produse textile, ospătar şi brutar/patiser. Aceste calificări sunt constituite în clase cu efective de 28 de elevi.