Aceste restanţe diferă de la grefier la grefier
în funcţie de vechime. Emilia Chiş, grefier
statistician la Judecătoria Cluj-Napoca. Protestatarii
au declarat că la începutul lunii martie trebuia
să se facă plata unei tranşe din drepturile
recunoscute prin lege şi hotărâri
judecătoreşti şi care erau date prin lege,
dar că acest lucru nu s-a întâmplat. Ba,
mai mult, Ministerul Justiţiei a iniţiat un
proiect de ordonanţă de salarizare în
sistemul justiţiei, iar în proiect se prevede
că magistraţii beneficiază de toate
drepturile recunoscute de lege, mai puţin personalul
auxiliar de specialitate şi conex, căruia i se
menţine actuala salarizare, în ciuda tuturor
hotărârilor.
,,Este vorba de nişte drepturi ale noastre care au
fost câştigate prin hotărâri
judecătoreşti consfiinţinte de un recurs
în interesul legii pronunţat anul trecut
în 10 martie. Noi am acceptat să se
eşaloneze aceste plăţi tocmai având
în vedere situaţia economică. Ni s-a
achitat o primă tranşă în septembrie,
următoarea trebuia să fie la începutul lui
martie, aceasta nu a mai venit. În schimb, în
data de 11 martie, printr-o lege, actualul Guvern al
României, a adoptat acea ordonanţă de
urgenţă privind eşalonarea fără a
spune că nu o pune în aplicare, că nu mai
sunt mijloace financiare. În acest protest al nostru
e vorba de principiu. Noi lucrăm cu legi şi
principii, dacă noi dorim să propagăm legea
şi principiul în ţară
aşteptăm şi noi să fim trataţi cu
aceeşi monedă” a declarat Maria Olaru,
grefier.
Aura Mureşan: ,,Fără grefieri,
Becali nu era arestat”
Grefierii şi judecătorii vor ataca luni în
contencios administrativ ordonanţa prin care le-au
fost anulate toate hotărârile pentru care au
luptat din 2000 şi până acum. ,,Noi
grefierii ce suntem de fapt? Suntem pălmaşi.
Grefierul care a participat la arestarea lui Becali, era
astăzi arestarea şi eram în situaţia
asta, Becali nu era arestat. Putea fi un batalion de
magistraţi, procurori, de oricine. Dacă acel om,
un om nu era acolo nu se putea executa mandatul. Nu se
putea aresta. Cât este de important acel grefier
în sala de dezbateri? Acel roboţel care scrie
tot timpul. Pe lângă atacarea în
contencios, eu cred că vor curge şi
plângerile penale, pentru abuz în serviciu,
pentru nerespectarea hotărârilor
judecătoreşti” a declarat Aura
Mureşan, grefier.
Activitatea Judecătoriei, Tribunalului dar şi a
Curţii de Apel Cluj a fost suspendată timp de o
oră. La nivelul judeţului Cluj sunt angajaţi
120 de grefieri şi personal auxiliar.
