Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – În vremurile de azi, guvernanţii au votat în jurul zilei de 10 mai vouchere pentru 3 milioane de români săraci. Cândva, la 10 mai, România încorona un rege!

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală, iar, printr-un proiect adoptat de Camera Deputaţilor, data de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională.

Ziua Regalităţii: 10 mai 1866, sosirea lui Carol Hohenzollern Sigmaringen în România

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele Carol porneşte spre România la sfârşitul lui aprilie 1866. Venind pe calea apei, dinspre Baziaşul Caraş-Severinului de azi, intra în România. Cu o identitate falsă de elveţian (Karl Hettingen, pentru a evita conflictul cu habsburgii), Karl von Hohenzollern-Sigmaringen îşi continuă drumul pe Dunăre tot cu vaporul, spre Giurgiu, ca două zile mai târziu, în 10 mai 1866, să ajungă în Bucureşti, capitala unde a fost învestit ca domnitor sub numele de Carol I. Avea să stea la cârma ţării 48 ani.

Ziua Regalităţii: 10 mai 1877, obţinerea independenţei României faţă de Imperiul Otoman

Unul din cele mai importante moment ale domniei lui Carol a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, act care i-a adus un prestigiu uriaş. La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol. Totodată, Congresul de la Berlin, din 1878, a consfinţit independenţa absolută a României faţă de Imperiul Otoman.

10 mai 1881, încoronarea Principelui Carol

De altfel, potrivit historia.ro, proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai. Alţi istorici sunt mai puţin categorici, dar atrag atenţia că ziua de 10 Mai trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională. Şi asta pentru că, la 10 Mai 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României. Ca zi naţională, 10 Mai era sărbătorită de toţi românii, care luau parte la celebra bătaie de flori de la şosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.