CARAȘ-SEVERIN – Contractul oferit de CNAIR se întinde pe 78 de luni și cuprinde 18 luni de supervizare pentru etapa de execuție a lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție!
După publicarea, în 23 mai, a anunțului de scoatere la licitație a contractului pentru realizarea obiectivului „Consolidare Variantă de Ocolire Caransebeș km 0+310 – 12+073“, vineri, 13 iunie, a venit rândul publicării pe SEAP a anunțului pentru contractul complementar, de supervizare a execuției și a perioadei postexecuție a lucrărilor. Ofertele pentru contractul cu o valoare totală estimată de 912.500 lei, pot fi depuse în platforma electronică până în 21 iulie.
Cât despre contractul ce vizează lucrările propriu-zise finanțate din fonduri bugetare, acesta are o valoare estimată între 68.418.943 – 84.851.727 lei, fără TVA, termenul de depunere a ofertelor fiind 26 iunie. Centura Caransebeșului este un drum de clasă tehnică III (cu intensitate medie a traficului), cu două benzi, care prezintă o serie de degradări ale îmbrăcămintei rutiere, ale sistemului rutier și la dispozitivele de scurgere a apelor pluviale.
Potrivit expertizei tehnice realizate pentru determinarea stării tehnice a celor 11,7 km de drum, acesta se încadra încă din septembrie 2022, „din punct de vedere al degradărilor într-o starea tehnică rea“, prezentând „văluriri, făgașe longitudinale accentuate, refulări de margine, faianțări, reparații locale efectuate pe parcursul timpului, degradări ale rigolelor din beton“. Consolidarea drumului, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, va asigura un trafic fluent, în condiții de siguranță maxime, ce va contribui totodată la îmbunătățirea conectivității localităților deservite de acest sector de drum.
JCS-Walter Fleck