Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Cele 12 proiecte ce urmează a fi implementate în tot judeţul sunt cofinanţate de Uniunea Europeană!

„Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată“ din judeţ a fost lansat, azi, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, urmând ca implementarea lui să se încheie la finele anului 2025. Din valoarea totală de 1 miliard de lei, 675,5 milioane reprezintă aportul UE, a precizat Gheorghe Boeru, consultantul proiectului, care a sintetizat totodată şi rezultatele practice urmărite: „Creşterea nivelului de servicii conforme de alimentare cu apă, de la o rată de 62% în prezent, la 92% după implementare, respectiv creşterea ratei de colectare de la 44% la 85%!“

Potrivit directorului Aquacaraş SA, Gheorghe Filipescu, lucrările pot începe în cadrul a 9 dintre cele 12 proiecte locale, pentru care au fost semnate contractele şi există constructori, cele trei rămase în evaluare urmând a fi lansate, cel mai probabil, până la finele anului. „În plus, pe lângă creşterea acoperirii serviciilor, e important că în interiorul acestui proiect societatea se şi dotează cu utilaje de 7,5 milioane de euro.“, a adăugat Filipescu.

Din punctul de vedere al preşedintelui CJ, Romeo Dunca, provocările încep de-abia de acum, odată cu lansarea proiectului. „E important să reuşim să-l implementăm, să aducem toţi aceşti bani în economia judeţului, înspre mai buna deservire a cetăţenilor. Este un obiectiv pentru care trebuie să ne zbatem cu toţii: conducerea Aquacaraş, compania de asistenţă şi de proiectare, autorităţile care trebuie să-şi dea concursul, firmele de construcţii şi primarii localităţilor pe care raza căror se desfăşoară lucrările!“, a precizat el.

Numai că, deşi li s-au rezervat locuri în faţă, chiar la masa de consiliu, primarii în cauză n-au binevoit să participe la lansare. Excepţie a făcut primarul Reşiţei, Ioan Popa, obişnuit să-şi asume nemulţumirile provocate de lucrările de modernizare din oraş. „Cu această nouă lucrare din Reşiţa, de circa 60 de milioane de euro din totalul celor 200, tratăm peste o sută de străzi, schimbând conducte de alimentare vechi de zeci de ani. Evident că electoral se cuantifică dacă se sparg străzile, dar îmi asum!“, a adăugat edilul. S-a referit, desigur, la disconfortul ce însoţeşte în general intervenţiile de apă şi canal, energie electrică sau gaz, intervenţii despre care, în general, edilii se feresc în preajma alegerilor. Cum aceste lucrări vor începe în curând şi e de aşteptat ca în animatul an electoral 2024 să apară noi şi noi şantiere în judeţ, absenţii primari vor putea eventual spune că nu sunt gropile lor, aruncând vina pentru disconfort în cârca Aquacaraş sau, mai bine, a Uniunii Europene care, iată, nu se mai mulţumeşte să ne colonizeze, ci vrea să ne şi canalizeze!

Pe lângă Reşiţa, vor mai suferi diverse intervenţii majore: Caransebeş, Oţelu Roşu, Bocşa, Moldova Nouă, Anina, Teregova, Oraviţa, Ticvaniu Mare, Grădinari, Băile Herculane, Topleţ şi Mehadia.

JCS-Walter Fleck