Caraş-Severin, Romania

Componenţii formaţiei de juniori I a Liceului Teoretic „Traian Vuia“, pregătiţi de prof. Lucia Moruţ, au sosit aseară în Staţiunea Băile 1 Mai (judeţul Bihor), pentru un cantonament de o săptămână.

Trei… iepuri
„Experienţa anului trecut ne-a determinat să revenim la Băile 1 Mai, unde beneficiem de toate condiţiile, la preţuri mai mici decât cele din 2009, ne-a declarat prof. Lucia Moruţ. Adică, masă şi cazare foarte bune, condiţii de antrenament pe terenuri sintetice şi posibilităţi de recuperare, ceea ce este foarte important. În plus, vom susţine şi meciuri de verificare, spre finalul stagiului, cu divizionarele A din Oradea şi Turda, şi cu formaţia de juniori I din Oradea. Deci, putem spune că vom împuşca trei, nu doi iepuri, cantonament, recuperare şi teste“.

Handbaliştii de la „Traian Vuia“, care ocupă prima poziţie a clasamentului Seriei D, cu şanse reale de calificare în faza superioară a Campionatului Naţional de handbal juniori I, şi cu gânduri la o nouă medalie, vor avea parte de un program axat în special pe pregătirea fizică. Cu câte două şedinţe pe zi.

Program încărcat
„Sper să ne fie de mare ajutor aceste şapte zile, ne-a mai spus prof. Moruţ. Pentru că ne aşteaptă un program greu, cu prima etapă în 6 februarie a.c., când ne vom deplasa la Tg. Jiu, formaţie clasată pe locul al IV-lea, cu aspiraţii de calificare la turneul semifinal. Aşa cum ne dorim şi noi. La început am fost rezervată, fiindcă am alcătuit o echipă din mulţi băieţi foarte tineri şi fără experienţă pentru acest nivel. Cu excepţia unui sportiv, toţi vor avea drept de joc şi în campionatul viitor. Dar, pe parcurs, şi rezultatele vorbesc, am reuşit să ne impunem şi să conducem în clasament“.

Marius Moraru
[email protected]