Caraş-Severin, Romania

Înfiinţată în 1990, organizaţia „Salvaţi Copiii“ are în prezent filiale în 14 judeţe (printre care şi Caraş-Severin), peste 6.000 de membri şi beneficiază de activitatea voluntară a peste 800 de persoane, în majoritate tineri.

Filiala Caraş-Severin a organizaţiei a reuşit să ducă la bun sfârşit proiecte ce au marcat benefic viaţa copiilor aflaţi în necesitate. „Au fost creştinaţi 18 copii de la Centrul «Primăvara», am efectuat un curs de calificare pentru copiii din Centrul de Plasament «Speranţa» din municipiu şi am derulat proiecte precum «Învăţ să trăiesc independent!» şi «Integrarea socială a fetelor din centrele de plasament». De asemenea, s-a acordat ajutor financiar unui număr de 40 de familii, timp de trei ani, o alocaţie lunară de 40 de lei prin programul «Reintegrare familială şi prevenirea abandonului»“, informează Măriuţa Simionescu, preşedintele „Salvaţi Copiii“ Caraş-Severin. Organizaţia a mai acordat în ultimii 15 ani sprijin material pentru familiile afectate de inundaţii şi ajutor umanitar pentru 22 de cazuri medicale, în valoare de 25.000 de lei.

De menţionat că organizaţia a făcut o donaţie de carte pentru şapte unităţi şcolare din judeţ şi calculatoare pentru alte cinci şcoli şi a organizat tabere în care peste 300 de elevi şi 120 de tineri voluntari au avut parte de momente deosebite. „Programul «Educaţie pentru sănătate» desfăşurat de noi a fost implementat în 12 şcoli din mediul urban şi în 16 din mediul rural, iar proiectul «De mic mă pregătesc să devin mare!», în care au fost implicaţi 45 de copii din Reşiţa ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, a avut o însemnătate aparte“, a mai spus Simionescu.

Anca Preda