Caraş-Severin, Romania

Bietul cetăţean s-a obişnuit, deja, să i se trântească uşa în nas atunci când se prezintă în faţa aleşilor, care i-au promis câte-n lună şi-n stele în timpul campaniei electorale.

Când însă uşa nu ajunge să-i turtească nasul insistentului, e momentul ca „edilul” să o facă. Cam aşa par să se fi petrecut lucrurile ieri, la Primăria Păltiniş. B. Ana, din satul Cornuţel, s-a prezentat la primele ore ale dimineţii la primarul Ion Prodan, pentru a-l înştiinţa că animalele unui vecin i-au distrus cultura de grâu.

La aşteptat pe şeful comunei în faţa primăriei, şi pe drumul către birou i-a prezentat situaţia. Femeia susţine că, la un moment dat, primarul s-a întors şi a lovit-o năprznic în faţă.

Cert este că biata reclamantă a fost transportată la Spitalul Municipal Caransebeş, unde i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-facial acut prin agresiune”. Diagnostic ce nu lasă niciun semn de întrebare asupra faptului că victima a primit o lovitură în faţă, urmând ca ancheta poliţie să stabilească de unde a venit agresiunea.

Primarul comunei, Ion Prodan, susţine însă că există un martor care poate dovedi că n-a fost niciun fel de agresiune. Mai mult, edilul are şi o exolicaţie pentru traumatismul suferit de femeie: „poate s-a lovit de grilajul uşii”. Argument care nu pare satsifăcător şi pentru poliţişti.

Cazul a fost preluat de către lucrătorii Poliţiei Municipiului Caransebeş, care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 250 din Codul Penal.

Iulius Pârvu