Anul trecut, după ce a făcut toate demersurile necesare în vederea atragerii fondurilor guvernamentale, administraţia locală a demarat lucrările pentru alimentarea cu apă a localităţilor Zorlenţu Mare şi Zorlencior.
Potrivit primarului Viorel Işfan, lucrarea, a cărei valoare este de 3.600.000 de lei, urmează să fie finalizată în toamna acestui an.
„Dacă totul decurge normal, oamenii vor avea apă la robinete în această toamnă. Sperăm să nu avem surprize şi, chiar dacă este an de criză, să primim banii promişi de Guvern“, mai spune acesta. Şi pentru că edilul este de părere că „o comună care se respectă trebuie să aibă neapărat apă, canal şi staţie de epurare“, Işfan are pregătit studiul de fezabilitate pentru amenajarea reţelei de canalizare în cele două localităţi pe care le administrează.
„Sunt două proiecte elementare pe care trebuie să le realizez în cursul acestui mandat, căci eu sunt om de cuvânt, iar oamenii mei au încredere în mine. Din păcate nu am reuşit să obţinem finanţarea europeană pentru realizarea lucrărilor de apă şi canal, iar acum voi încerca pe altă cale. Cu apa am rezolvat-o, rămâne acum să găsesc o sursă de finanţare şi pentru canalizare, căci peste doi ani, iar e nevoie de vot!“, a conchis Işfan.
Roxana Nafiru