Locuitorii comunei Cornea din judeţul Caraş-Severin au ajuns în pragul exasperării din cauza Drumului European 70, drum ce trece exact prin centrul comunei. Oamenii nu mai au linişte nici ziua şi nici noaptea, iar accidentele se ţin lanţ.
De la marginea şoselei şi până în pereţii caselor nu este o distanţă mai mare de un metru şi jumătate-doi. Mai mult chiar, din cauza noului Cod Rutier, gospodarii nu-şi mai pot scoate din curţi căruţele şi caii, sau tractoarele şi utilajele agricole. Noile reglementări interzic circulaţia pe drumurile europene a căruţelor sau utilajelor agricole.
Culmea culmilor a fost atinsă în aceste zile când executantul lucrărilor de reabilitare la E 70 a început lucrările de ridicare a şoselei cu peste un metru. În acest fel, mai multe gospodării au fost efectiv blocate iar localnicii nu au mai putut să îşi scoată din curţi sau să-şi aducă acasă autoturismele şi tractoarele.
Ei se tem că nu îşi vor mai putea aduce lemnele pentru încălzire şi recoltele de pe câmp. Pentru a putea intra în curte sau pentru a ieşii, femeile, bărbaţii şi bătrânii trebuie să facă acrobaţie şi să se caţere pe scări sau să treacă peste punţi improvizate.
Oamenii sunt foarte supăraţi pe primar pe care îl acuză că nu s-a interesat de această problemă şi astfel s-a ajuns aici. O variantă ar fi fost un drum, care să ocolească comuna.
Oamenii au discutat anul trecut cu reprezentanţi ai Drumurilor Naţionale, Poliţiei Rutiere, Prefecturii precum şi cu primarul Nicolae Drăgănescu căruia I-au cerut explicit să transmită punctul lor de vedere în ceea ce priveşte traversarea comunei Cornea de către E 70.
În acest scop a avut loc şi o întâlnire în căminul cultural, întâlnire la care au participat aproape 400 de gospodari. După un scandal de pomină locuitorii au decis că: ori se alege o variantă ocolitoare a comunei, ori vor bloca traficul cu căruţe şi utilaje agricole.
Acum au ajuns în situaţia de a nu mai putea intra în case iar drumul le trece la nici un metru distanţă de casele ce s-au umplut de fisuri din cauza traficului greu.
Primarul spune că una s-a vorbit cu cei ce se ocupă de drum şi alta au făcut. ,,Eu am fost plecat cu mama la spital când au început lucrările, de aceea nu le-am putut opri. Dacă era eu acasă, nu se ajunge în această situaţie” mai spune primarul. În aceste condiţii nu-i mai rămâne decât să se întâlnească cu executanţii şi în cazul în care nu se va ajunge la o soluţie amiabilă, comuna va da în judecată executantul.
Pe de altă parte, la adresa primarului sunt aduse acuze foarte grave. Acesta este acuzat că de fapt a avut o înţelegere tacită cu executantul lucrărilor, firma italiană Tirena Scavi. Ba mai mult, printr-o manevră dibace, aceeaşi firmă a fost lămurită de primar să cumpere cu sute de mii de euro o suprafaţă de pământ de la el.
Din aceeaşi cauză primarului i s-a pus acu pumnul în gură şi nu mai poate spune nimic. Unii dintre localnici spun că de fapt, la mijloc ar fi vorba de sume fabuloase şi venituri foarte mari- fiind date ca exemplu mai multe proprietăţi cu multe camere ale primarului- proprietăţi aflate la Herculane, Timişoara şi o alta în construcţie în Clisura Dunării.
Cert este că povestea primarului cu mama în spital pare cusută cu aţă albă. UN alt semn de întrebare vine din impasibilitatea aceluiaşi primar. Cu toate că este vorba despre o situaţie aberantă, desprinsă parcă din filmele cu proşti, primarul nu face nimic. Cu toate că a spus că va lua legătura cu italienii pentru a discuta oprirea lucrărilor, Nicolae Drăgănescu nu a făcut nimnic.
Stă şi se uită cum sătenii au devenit prozonieri în propriile curţi. La stadiul la care au ajuns lucrările încă se mai poate face ceva. Constructorii nu au apucat să toarne şi covorul asfaltic iar parapetul de beton mai poate fi demolat. Dar pentru aceasta trebuie ca cineva să pună piciorul în prag şi după cum se mişcă lucrurile la Cornea, se pare că în scurt timp se va trece la turnarea umpluturii şi a asfaltului strat ce va ajunge şi la un metru pe unele porţiuni. Şi ajunşi în această fază, este greu de crezut că cineva va mai demola sute de metri cubi de material tasat şi de asfalt.
Ioan Dobre, localnic ce locuieşte la Timişoara, dar are acasă părinţii bătrâni de peste 80 de ani, spune că ,,am ajuns să vin cu trenul de la Timişoara fiindcă nu am cum să-mi pun maşina în curte. Aici nu se mai poate intra. Îmi trebuie elicopter să mai scot Dacia lui ai bătrni din curte. Maşina este din 1992, dar este maşină de garaj şi arată foarte bine. Acum o mai pot scoate doar la bucată sau cu macaraua. NU se poate aşa ceva. Vă daţi seama în ce situaţie am ajuns? Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns ca acum!”.
Mihai Anderca locuieşte într-o casă ce acum a ajuns să fie la nici o jumătate de metru de drum. ,, Un metru mi-au acoperit comuniştii din casă atunci când au costruit europeanul, acum, ăştia mi-au luat dreptuş de a intra în casă şi mi-au adus TIR-urile la nici un metru de ferestre. Ce se va întâmpla în caul unui accident când maşinile- adevăraţi mastodonţi sunt scăpate de sub control? Or să intre peste noi să ne omoare în case!”.
Oamenii spun că acum îşi ţin maşinile şi tractoarele pe drum fiindcă în curte nu le mai pot aduce, că fac sport fără să vrea căţărându-se pe scări ca să poată ieşi din curţi, că bătrânii abia trec peste punţi improvizate iar casele sunt pline de fisuri.
Ioan Manea are 95 de ani. Locuieşte singur la numărul 225, dar merge să mănânce la fiica sa ce are casa peste drum. Mergea, fiindcă acum a ajunge la casa fetei este o adevărată aventură. Trebuia să îşi târâie paşii aproape 300 de metri pe marginea europeanului unde se circulă, nu glumă, să travreseze drumul şi apoi, pe o punte şi o scară improvizată trebuie să treacă parapetul de peste 2 metri înălţime în acea porţiune. ,,Este greu pentru mine că am 50 de ani, dar oare cum este pentru tata care are 95 ? Vă daţi seama ce ne-a făcut primarul ăsta? Privesc, trăiesc aceste clipe şi parcă tot nu-mi vine să cred că am ajuns prizonieri în propriile case! “ spune Maria Dalea, fiica bătrânului.
În aceiaşi situaţie este şi fostul preot paroh al satului.
Omul are 92 de ani şi are probleme foarte grave de vorbire şi mers din cauza unor probleme neurologice. Fără a exagera, acum este arestat la domiciliu – fără a exagera cât de puţin. Acest om nu mai poate ieşi deloc din casă. Cu targa nu se poate interveni decât dacă este oprită circulaţia pe European iar prin alt loc nu se mai poate ajunge. Mai rămâne un culoar de nici 50 de centimetri- culoar format între case şi zidul de beton.
Imaginile de la Cornea sunt de-a dreptul apocaliptice: o bătrână care arată pereţii casei fisuraţi şi spune că parca ar fi cutremur când trec camioanele grele pe drum.
Femeia stă cu scunelul la poartă iar maşinile îi trec la nici un metru prin faţă. Curentul creat îi flutură hainele şi o umple de praf, dar nu are ce să facă. Marge foarte greu şi nu mai are pe nimeni. Şţi atunci, ca să-I treacă timpul între două doze de medicamente- stă la drum şi priveşte maşinile care trec. Are 94 de ani. Mai la vale, la nici 200 de metri, pentru a ieşi dihn curte, o femeie se caţără pe scândurile amenjate ca o rampă. Ea mai poate face acest lucru fiindcă este încă tânără, are 55 de ani. Mai în glumă, mai în serios, femeia spune că fără să vrea este nevoită să facă acest sport de fiecare dată când trebuie să iasă din curte.
Mai în jos, o bătrână sare peste canale, un bătrân abia trece o punte ajutat de un poliţist iar coloanele de TIR-uri trec razant pe lângă cei ce merg pe marginea drumului. La curbă este o casă cu crăpături mari de poţi băga palma în pereţi, aici clădirile sunt foarte aproape de stradă. O altă casă are un balcon spart de la un accident de acum două luni iar maşinile şi tractoarele sunt parcate pe drum, pe marginea unui drum european dintr-o ţară europeană.
Nina Curiţa
Sorin Goruianu