Caraş-Severin, Romania

Casa de Cultură Studenţească (CCS) Reşiţa a organizat miercuri în holul Universităţii „Eftimie Murgu”, un salon de carte cu vânzare pentru studenţi, în cadrul căruia a fost lansat un stand al dialogului intercultural.

„Scopul acţiunii este mediatizarea anului european al dialogului intercultural în mediul studenţesc, stimularea şi încurajarea tinerilor spre lectură”, a declarat directorul Casei de Cultură Studenţeşti, Alina Cumpan.

Surprize pentru cumpărători

Studenţii s-au arătat interesaţi. Cele mai multe cărţi cumpărate au fost despre marketing şi comunicare. La fiecare carte achiziţionată, studenţii au primit un cadou surpriză din partea Casei de Cultură Studenţească Reşiţa ce a constat într-un tricou sau un pix cu inscripţia CCS.

Cartea cu titlul „Asistenţă socială” le-a captat atenţia la două studente. Am aflat că se numesc Laura Lascu şi Aurica Ignat şi studiază la universitate această specializare. „Lucrez în spital de 16 ani, ca asistentă medicală, a spus Laura Lascu, ridicându-şi ochii din cartea pe care o răsfoia. De când studiez „Asistenţa socială” m-am schimbat complet. Vorbesc altfel cu bolnavii, acum că am dobândit şi cunoştinţe de psihologie.

Contează să fi informat

Mă interesează să citesc astfel de cărţi pentru că e un mare câştig să fi informat. Este trist că majoritatea tinerilor nu îşi dau seama de acest lucru şi nu i-au încă în serios şcoala, gândindu-se că îşi pot găsi un loc de muncă fără să aibe un bagaj de cunoştinţe. Dar vor apărea şi în Reşiţa probleme sociale tot mai grave: droguri, abandon şcolar, abandon familial.

Aurica este de aceeaşi părere şi recunoaşte că s-a izbit în viaţă de situaţii în care cărţile i-au fost de folos. Face naveta de la Oraviţa ca să vină la cursuri, lucrează ca infirmieră şi are familie. Marcel Sacaliu, student la Inginerie, consideră binevenită iniţiativa CCS dar este conştient că tinerii din ziua de azi au ajuns să prefere mai mult internetul decât cartea.

Oana Copocean

[email protected]