Miercuri a avut loc şedinţa din această lună a Comisiei de Dialog Social a
judeţului Caraş-Severin, în care primul subiect discutat, şi totodată disputat,
a fost cel al atragerii de investitori la Reşiţa şi Caransebeş, şi implicit
crearea de noi locuri de muncă. La fel ca şi anul trecut, la acest capitol
Caransebeşul bate municipiul de pe Bârzava la scor.
Camera de Comerţ vs. Primăria Reşiţa
După ce Mihai Stepanescu a prezentat un raport
al acţiunilor întreprinse alături de specialişti din primărie şi după ce a spus
că se află în discuţii avansate cu o firmă din Germania, care iniţial va crea
1.000 şi apoi încă 800 de locuri de muncă, a fost luat la „rost“ de către Caius
Isac, directorul AJOFM: „Acelaşi basm ni l-aţi prezentat şi acum un an. Ce aţi
făcut exact de atunci? Câte locuri de muncă aţi creat concret la Reşiţa?“.
Vădit deranjat, Stepanescu a replicat uşor ironic: „Nu e cazul să politizăm
subiectul. Atât am putut face noi, am promovat Reşiţa. Dar parcă avem şi o
Cameră de Comerţ? Ce face această instituţie în afară de a oferi diplome?“
„Am adus Dedeman-ul la Reşiţa, mai spunea Stepanescu. Am oferit 2.500 de mp
unei firme care vrea să investească în municipiu. Aşteptăm unităţi de producţie
care să creeze şi locuri de muncă. Din păcate, nu putem oferi terenurile
gratuit, pentru că nu ne permite legea, însă ceea ce este legal facem. Am avut
întâlniri cu şase ambasadori, am promovat Reşiţa şi facilităţile oferite peste
tot pe unde s-a putut. Numai că, aşa cum am mai spus, sunt şi alţii care au
astfel de atribuţii şi care din 2007 nu au mai făcut absolut nimic“. A venit din
nou replica lui Isac: „Nu am politizat nimic, doar că aceleaşi date referitoare
la intenţii şi încercări le-aţi prezentat şi anul trecut. Înţeleg că încercaţi,
dar dacă nu puteţi, lăsaţi pe alţii“, spunea directorul AJOFM Caraş-Severin.
Discuţia dintre cei doi ar fi continuat pe acelaşi ton, numai că a fost
întreruptă de către subprefectul Nicolae Verindeanu, cel care a prezidat
şedinţa: „Să discutăm şi să nu politizăm subiectele prezentate aici. În plus,
cât timp eu voi conduce aceste şedinţe, singurul nostru partid este şi va fi
judeţul Caraş-Severin“.
Cu cele spuse de subprefect au fost de acord toţi cei prezenţi, iar şedinţa
şi-a reluat cursul normal. Dan Vânătoru, arhitectul şef al Caransebeşului, cel
ce a reprezentat urbea de pe Timiş şi Sebeş la Comisie, a prezentat realizările
municipalităţii de acolo în ceea ce priveşte atragerea de investitori: „Pe lângă
promovarea potenţialului geografic şi rutier al zonei Caransebeşului, s-a
efectuat şi promovarea resurselor naturale, a turismului şi a frumuseţilor
peisagistice ale localităţii, ca municipiu roman şi cetate medievală. De
asemenea, printre multe altele, s-a redus birocraţia şi timpul de analiză a
ofertelor, înfiinţându-se o comisie care se ocupă doar de investiţii şi am
stabilit trei zone industriale (două în apropierea DN Caransebeş-Oţelu Roşu şi
una aproape de intersecţia E 70 cu DN Caransebeş-Reşiţa)“.
O altă măsură de promovarea a municipiului este şi participarea la Târgul
Internaţional de la Lugano, Elveţia, unde administraţia a închiriat un stand pe
care îl pune gratuit la dispoziţia agenţilor economici din Caransebeş.
Anca Preda